Istorie

Psihologul german William Stern a formulat definiţia fundamentală a IQ în anul 1912, când a definit coeficientul de inteligenţă ca raportul dintre „vârstă mentală" estimată şi „vârsta cronologică actuală":

De exemplu, dacă un băiat de 10 ani are capacităţile intelectuale ale unuia de 13, IQ-ul lui este egal cu 130 (100×13/10).

În timpul testării, se folosesc teme împărţite în funcţie de vârsta indivizilor care sunt, în medie, capabili să le completeze. Vârsta mentală este atunci determinată pe baza celor mai complicate teme pe care este în stare să le completeze în mod adecvat un individ testat.

Un IQ între 90 şi 110 este considerat mediu.

Ecuaţia lui Stern, însă, are sens numai la copii, la adulţi, un coeficient derivat, cunoscut drept o deviaţie IQ, este utilizat la compararea nivelului capacităţilor mentale ale unui individ cu nivelul mediu al unei populaţii. Aproximativ 50% din populaţie au o valoare medie a IQ (deci 90–110). În jur de 13% din populaţie intră în categoria între 110 şi 139 şi 1.5% din locuitorii planetei ating scorul nivelului de geniu. Inteligenţa redusă este definită de scoruri între 80 şi 89. Scoruri sub 70 desemnează, în ordine descrescătoare, –stupizi–, idioţie şi imbecilitate Stupizii sunt educabili şi pot fi antrenabili; idioţii sunt antrenabili în timp ce imbecilii nu sunt nici educabili nici antrenabili. Însă faptul că ai un anumit nivel de inteligenţă, nu joacă neapărat un rol semnificativ în viaţa ta. Muncitorii în salopete albastre, de pildă, pot avea un IQ de peste 125.

Măsurarea IQ s-a dezvoltat de-a lungul anilor, unul din cele mai exacte teste IQ este chiar acesta care ţi-a fost prezentat. Întrucât unele lucruri nu s-au schimbat de-a lungul anilor, nu te mira totuşi că ţi se va cere să-ţi scrii vârsta. Aceasta este doar pentru a ne asigura că scorul final este cât mai precis cu putinţă. Succes!